Iubind ideile le dai carnea vietii: suferinta, bucuria, banalitatea si stralucirea clipelor in care ne traim pe noi insine...
Nu prea stiu de ce-ti scriu.
Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie.
e minunat soarele care mangaie de la o asemenea departare....avem atatia oameni langa noi, insa doar cativa se mai gasesc care sa ne mangaie asa cum o face acest soare, acest dar de la Dumnezeu.uneori ma pierd in dorinta de a cuprinde cu ochii aceasta comoara,insa ma doare....si nu-mi este permis sa fac asta...sunt prea slab ca sa-i fac fata.lumina e prea puternica ca "intunericul" din mine s-o poata privi. -totusi, e prea minunat ca sa nu o accept pe chipul meu si in acelasi timp sa devin macar pt o clipa una si aceeasi lumina si caldura care imi strapunge fiinta cu atata rafinament dumnezeiesc...
e minunat soarele care mangaie de la o asemenea departare....avem atatia oameni langa noi, insa doar cativa se mai gasesc care sa ne mangaie asa cum o face acest soare, acest dar de la Dumnezeu.uneori ma pierd in dorinta de a cuprinde cu ochii aceasta comoara,insa ma doare....si nu-mi este permis sa fac asta...sunt prea slab ca sa-i fac fata.lumina e prea puternica ca "intunericul" din mine s-o poata privi.
RăspundețiȘtergere-totusi, e prea minunat ca sa nu o accept pe chipul meu si in acelasi timp sa devin macar pt o clipa una si aceeasi lumina si caldura care imi strapunge fiinta cu atata rafinament dumnezeiesc...
asadar, ceea ce ne incanta nu gasim neaparat in lucrurile marete, doar cele mici sunt cele ce fac diferenta...
RăspundețiȘtergere