Iubind ideile le dai carnea vietii: suferinta, bucuria, banalitatea si stralucirea clipelor in care ne traim pe noi insine...
Nu prea stiu de ce-ti scriu.
Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie.
luni, 1 noiembrie 2010
A venit toamna...
Si uite ca toamna s-a instalat, frunzele au cazut din copaci iar parcul pare acum pustiu...mai vezi cativa porumbei zburand pe ici-colo, un copilas cu zambetul pe fata dar starea de solitudine parca s-a instalat si in sufletul meu...
Nu m-am simtit atat de nostalgica niciodata, in privinta instalarii toamnei. Desi eram constienta ca acum ea domneste peste noi, nu i-am vazut rezultatele muncii din cauza blocurilor turn care azi ma inconjoara, si acum cateva zile cand am mers la tara am fost blocata de efectele doniei sale : pasarile au migrat, e rece , ciata si o admosfera atat de trista si totusi cel mai tare ma durut cand am privit codrul... era asa de gol, de tacut de trist, iar covorul de frunze cazute ma dus cu gandul la trecere anilor si la fel vom fi si noi peste ani...sau poate nu...dar sigur este ca frumusetea chipului si energia debordanta pe care azi o avem peste ani va fi consumata, sau mai bine zis va ramane o umbra din ce suntem azi, si cand nu vom mai fi cei ce isi vor aduce aminte de noi vor spune : "a fost un om special"... a fost... RAMONA
Bine totusi ca va putea spune ca "a fost un om special"...e chiar foarte bine. eu nici nu mai merg acasa de ceva vreme...deja ma simt ca un musafir:)))
imi imaginez doar pomii din fata casei mele goi, fara pata de culoare, mai sinceri parca decat niciodata...
vom fi si noi ca ei...simpli dar totodata plini de amintiri si, cel mai important, cu o experienta de neuitat.
Nu m-am simtit atat de nostalgica niciodata, in privinta instalarii toamnei. Desi eram constienta ca acum ea domneste peste noi, nu i-am vazut rezultatele muncii din cauza blocurilor turn care azi ma inconjoara, si acum cateva zile cand am mers la tara am fost blocata de efectele doniei sale : pasarile au migrat, e rece , ciata si o admosfera atat de trista si totusi cel mai tare ma durut cand am privit codrul... era asa de gol, de tacut de trist, iar covorul de frunze cazute ma dus cu gandul la trecere anilor si la fel vom fi si noi peste ani...sau poate nu...dar sigur este ca frumusetea chipului si energia debordanta pe care azi o avem peste ani va fi consumata, sau mai bine zis va ramane o umbra din ce suntem azi, si cand nu vom mai fi cei ce isi vor aduce aminte de noi vor spune : "a fost un om special"... a fost...
RăspundețiȘtergereRAMONA
Bine totusi ca va putea spune ca "a fost un om special"...e chiar foarte bine.
RăspundețiȘtergereeu nici nu mai merg acasa de ceva vreme...deja ma simt ca un musafir:)))
imi imaginez doar pomii din fata casei mele goi, fara pata de culoare, mai sinceri parca decat niciodata...
vom fi si noi ca ei...simpli dar totodata plini de amintiri si, cel mai important, cu o experienta de neuitat.
te pup Ramona draga:D si poate ne mai intalnim:)